Cineva mă sună, miercuri, 1 februarie, și îmi spune, fii atent, de azi mai sunt exact 500 de zile până începe Euro. Și, zic eu, ce-i cu asta? Păi, e, zice el, că tu ești ziarist, tu să-mi spui mie, ne calificăm de data asta, mergem în Germania, cum ai promis?
Am promis că mergem, dacă suntem sănătoși, în Germania, la Euro, da, dar tu te referi dacă mergem cu România, nu?, dacă ne calificăm, adică.
Da, vine răspunsul sec, asta te întreb, dacă ne calificăm. Ne calificăm?
Nu știu ce să spun, închid eu, prudent, conversația, mai vorbim, în definitiv mai sunt 500 de zile până atunci…Și pun așa, o știre falsă, ca barieră între noi, ori, dacă vreți, între un prezent nesigur și un viitor la fel de incert. Ne calificăm la Euro?
Iată o întrebare, cu 500 de zile înaintea începerii competiției. De la început însă trebuie să stabilim că premisa e una înșelătoare, România, ca de altfel toate celelalte echipe naționale care luptă să se califice, România, așadar, nu are acest timp la dispoziție.
Nu, 500 de zile vor număra, de-acum, doar premianții, cei pentru care preliminariile vor fi, cum au fost aproape întotdeauna, o formalitate. Francezii, spaniolii, portughezii…
Noi, cei care ne ocupăm de teoria chibritului înglobată în cea a fotbalului ca depresie națională, noi, cei care nu am mai fost la un Mondial de un sfert de secol și la Euro de un deceniu, sau cam așa ceva, noi nu avem 500 de zile de așteptare, nici măcar 500 de nopți de speranță. Nu, din păcate.
Pentru noi, s-ar putea ca totul, chiar totul, Doamne ferește, să înceapă și să se termine luna viitoare, ori, cel mai târziu, la vară. 50 de zile și gata. Hai, poate 150, cu bătaie!
Nu e asta realitatea? Dar care e? Nu e cea în care Mihăilă și Man nu mai prind un meci întreg, în Serie B, la Parma, de nu știu când? În care, alaltăieri, Rareș Ilie, și el la fel de talentat, e dat de Nice, împrumut, la Maccabi Tel Aviv? Aceeași realitate care îl ascunde pe căpitanul tricolorilor, Vlad Chiricheș, de ochii lumii. Ba e accidentat, ca mulți dintre „stranierii” noștri, ba e rezervă, ba joacă, ba greșește, ba e înlocuit…
Ionuț Radu se bate să evite retrogradarea în Franța, după ce se luptase să evite retrogradarea în Italia. Radu Drăgușin joacă însă, dar tot în Serie B, la Genoa, cu care, ce-i drept, trage la promovare. Acolo a ajuns, între timp, în interval de conversație, vorba lui Caragiale, și Denis Drăguș. Din prima ligă belgiană, în a doua italiană. O fi bine? Probabil că da, posibil să nu. Nedelcearu e titular însă la Palermo, ca și Marius Marin la Pisa. Ca și Adi Rus, uneori. Chiar și George Pușcaș mai dă câte un gol pentru aceeași Genoa. Mai dă. Din țară: Moldovan, Manea, Burcă, Bancu, Băluță, Olaru, Cordea. Alibec, obligatoriu. Poate și Popescu, în fine. Sorescu. A spera egal a crede?
Cicâldău e titular cert la Al Ittihad Kalba, în Emirate, iar Ianis Hagi, cel mai bun dintre toți, singurul care e la o echipă de Champions League, abia a revenit după un an, din cauza unei accidentări groaznice. Stanciu e campion, dar e în China, joacă minunat, dar joacă în China. Ați observat că exercițiul acesta, de reconstituire și de identificare a echipelor la care joacă ai noștri, nu e deloc ușor? E de muncă. E perfect adevărat că pe vremuri știa toată lumea unde e fiecare. Ce simplu: Hagi și Gică Popescu la Barcelona sau la Galata, Dan Petrescu la Chelsea, Belodedici la Valencia, Lupescu la Bayer Leverkusen, Răducioiu la Milan sau Monaco, în fine Adrian Ilie la Valencia, Lăcătuș la Fiorentina, Ilie Dumitrescu la Tottenham, Dorinel Munteanu la Köln. Apoi Chivu la Ajax sau Inter, Mutu la Fiorentina, Marica la Stuttgart, Raț la Șahtior, și tot așa, un timp.
Tot așa!? Nu, nu tot așa, ci altminteri. Din păcate, altminteri. Din ce în ce mai departe de lumea dezlănțuită, din ce în ce mai aproape de lumea prăbușită.
Unde suntem și acum, bucurându-ne că am prins o grupă ușoară. Cu Elveția, la fie ce-o fi, dar cu șanse, teoretic scriind, cu Israel, Kosovo, Belarus și Andorra. Acum, punându-le în șir, parcă nici nu mai e așa ușoară, grupa, nu-i așa?
Pe 25 martie jucăm în Andorra, pe 28 martie acasă, cu Belarus. Programul perfect. 6 puncte. Pentru că orice alt punctaj ne scoate din visul celor 500 de zile.
Acum e acum, însă: pe 16 iunie, Kosovo-România, pe 19 iunie, Elveția-România. Aici nu mai putem face operațiuni aritmetice, am risca prea mult, dar ceva trebuie pus în traistă. Și abia din acest punct, cu ceva în traistă, la vară, ne putem gândi la minunata Dunăre albastră și la locul din care izvorăște ea. Poate că dacă vom ajunge, cumva, acolo, vom avea și noi un altfel de curs. Sau sens.
Nu uitați, mai sunt 500 de zile! Sau nopți. Pentru noi, deocamdată, doar niște nopți în care putem visa. De aceea am scris, am vrut să vă aduc aminte cine am fost. Cine suntem. De parcă a uitat cineva!
500, 499, 498….
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER